Cităm un comunicat de presă al ASSI:

In data de 27.11.2008, incepand cu ora 12:30, ASSI s-a aflat in imposibilitatea de a opera tehnic Sistemul Electronic de Achizitii Publice din motive independente de vointa sa, constand in intreruperea furnizarii atat a conexiunii principale cat si a conexiunii de back-up la internet de catre furnizorii de servicii de internet ai ASSI.

In consecinta, in conformitate cu prevederile „Normelor de utilizare si securitate ale SEAP” operatorul SEAP a depus in regim de urgenta toate eforturile necesare pentru remedierea acestei situatii independente de vointa sa, astfel incat a fost reluata in cursul zilei de astazi functionarea corespunzatoare a SEAP.

In vederea respectarii principiilor fundamentale ale achizitiilor publice si ale operarii tehnice ale SEAP, toate termenele aferente procedurilor de achizitie publica prin mijloace electronice desfasurate prin intermediul SEAP, care se implineau in cursul perioadei de timp(12:30 p.m- 3:00 p.m) in care SEAP nu a putut functiona, au fost decalate pentru data de 28.11.2008 la aceeasi ora cu cea aferenta termenului initial.

Pe aceasta cale, operatorul SEAP doreste sa-si exprime regretul pentru incidentul creat din motive ce nu tin de vointa sa si doreste sa-si exprime, in continuare, intreaga disponibilitate si intregul suport pentru desfasurarea in cele mai bune conditii a procedurilor de achizitie publica prin mijloace electronice de catre autoritatile contractante si operatorii economici inscrisi in SEAP.

Sursa: http://www.e-licitatie.ro