Prin Decizia nr. 1098/2008, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 266—287 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. Interesantă este însă argumentarea D-lui judecător Augustin Zegrean, care în opinia sa separată, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.

Redăm mai jos integral conţinutul opiniei separate:

Consider că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 266-287 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii este întemeiată şi ar fi trebuit admisă pentru următoarele motive:

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, am constatat că, asupra constituţionalităţii textelor de lege criticate, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 690/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 1 octombrie 2007 sau prin Decizia nr. 887/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 16 noiembrie 2007. Cu acele prilejuri s-a reţinut că dispoziţiile criticate reglementează „o procedură administrativ-jurisdicţională de soluţionare a contestaţiilor privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Pentru soluţionarea contestaţiilor, partea care se consideră vătămată are dreptul să se adreseze Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Referitor la legitimitatea constituţională a procedurilor administrativ-jurisdicţionale, Curtea Constituţională a statuat, de principiu, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu contravine dispoziţiilor constituţionale, atâta timp cât decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti, iar „existenţa unor organe administrative de jurisdicţie nu poate să ducă la înlăturarea intervenţiei instanţelor judecătoreşti în condiţiile legii. În atare situaţie este exclusă posibilitatea ca un organ al administraţiei publice, chiar cu caracter jurisdicţional, să se substituie instanţei judecătoreşti”, astfel încât părţilor nu li se poate limita exercitarea unui drept consfinţit de Constituţie. Sub acest aspect, dispoziţiile art. 283 alin. (1) prevăd dreptul persoanei interesate de a formula plângere împotriva deciziei pronunţate de Consiliu, prevederile art. 283-285 din ordonanţă stabilind instanţa competentă să o soluţioneze, precum şi procedura specială de judecată aplicabilă.

Pe de altă parte, ordonanţa prevede în mod expres în art. 255 alin. (1) că „persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, are dreptul de a contesta actul respectiv pe cale administrativ-jurisdicţională, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, sau în justiţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare”. Or, într-o atare situaţie, dispoziţiile criticate satisfac pe deplin cerinţa constituţională consacrată de art. 21 alin. (4), potrivit căreia „jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite”, persoana vătămată având posibilitatea de a opta între contestarea actului administrativ pe calea administrativ-jurisdicţională şi formularea unei acţiuni direct în faţa instanţei judecătoreşti, în temeiul dreptului comun în materia contenciosului administrativ. Mai mult, dispoziţiile legale criticate constituie expresia prevederilor art. 52 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei”.

Însă, dispoziţiile legale criticate cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 337/2006, nu respectă exigenţele constituţionale impuse de prevederile art. 52 alin. (2) din Constituţie, conform cărora „Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept [al persoanei vătămate de o autoritate publică] se stabilesc prin lege organică”.

Astfel, Legea nr. 337/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, supusă examinării, este o lege ordinară, fiind adoptată de Parlamentul României cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţie, care prevăd că „Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră”.

Mai mult, întrucât prevederile art. 287 alin. (2) din ordonanţă stabilesc că „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, în măsura în care nu sunt contrare”, confirmă faptul că ordonanţa criticată conţine norme derogatorii de la legea contenciosului administrativ, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor constituţionale cuprinse în art. 73 alin. (3) lit.k), care statuează că „Prin lege organică se reglementează:[_]

k) contenciosul administrativ”.

Având în vedere argumentele expuse, pe cale de consecinţă, sunt încălcate şi normele constituţionale ale art. 76 alin. (1), – „Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere” şi ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora „Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.

Neconstituţionalitatea extrinsecă astfel reţinută are eficienţă destructivă asupra legii şi asupra ordonanţei în ansamblul lor, fiind de neconceput ca acestea să fie doar pro parte lege organică, rămânând, totodată, pro parte lege ordinară.

În considerarea celor arătate, apreciem excepţia de neconstituţionalitate ca întemeiată, iar critica cu un atare obiect ar fi trebuit admisă.

Judecător,

Augustin Zegrean