sigla_guvernMinistrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a prezentat un Memorandum referitor la modul de utilizare a resurselor publice în ultima parte a anului, a declarat Camelia Spătaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la briefingul de presă susţinut la Palatul Victoria.

Ministrul Varujan Vosganian a propus reanalizarea deciziilor de alocare a resurselor bugetare pe ultimele două luni ale anului, pentru a contracara accentuarea dezechilibrelor macroeconomice şi pentru a menţine o limită sustenabilă a plăţilor care se fac din buget.

Astfel, ministrul Economiei şi Finanţelor a propus, iar membrii Guvernului au agreat, un set de cinci măsuri.

1. Reducerea cheltuielilor bugetare sub limitele aprobate, printr-un management administrativ eficient, fie prin suspendarea sau amânarea unor acţiuni. Nu se pune problema neacordării drepturilor salariale, pensiilor sau altor drepturi sociale.

2. O abordare prudentă a angajărilor de personal şi a politicii de premiere a personalului, precum şi diminuarea până la strictul necesar a cheltuielilor de deplasări, protocol şi prezentare.

3. Interzicerea încheierii oricăror angajamente legale începând cu luna noiembrie. Este vorba de încheierea unor noi contracte.

4. Limitarea utilizării fondului de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului strict pentru destinaţiile prevăzute de Legea privind finanţele publice, adică cheltuieli urgente sau neprevăzute.

5. Interzicerea mutării fondurilor de la un capitol la altul, în cadrul bugetului unui minister, fără acordul membrilor Guvernului.

Sursa: Guvernul Romaniei – Biroul de presa